Ramasitele Timpului

O sa va innebunesc cu elucubratiile ce rasar din adancurile neexplorate ale mintii mele. Mai pe intelesul tuturor...aberatii literare...

Si sa nu uit...sa nu va asteptati sa vedeti titluri pentru "operele" mele...

Ce vedeti cu "//" e comentariu.

*     *     *

//O idee mai veche de-a mea...doar o idee...

                   Scurtcircuit

Nu exista doar Bine si Rau, nu exista doar Alb si Negru. ne nastem undeva la mijloc, marea majoritate. Sunt si cazuri cand se nasc oameni puri, buni sau rai, totusi puri. Totul este legat de alegerile pe care le facem.

Exista momente in viata, niste rascruci, cand trebuie sa alegem incotro ne indreptam. Poate nu exista Destin sau poate ca da, dar exista o forta care ne poate influenta ziua, saptamana sau chiar tot restul vietii.

Daca as fi stiut atunci...Daca as fi stiut despre aceste alegeri pe care a trebuit sa le fac, as fi mers pe aceeasi Cale? Sau? Sau...

Tot ceea ce stiu este ca acu sunt rezultatul nenumaratelor alegeri/rascruri pe care le-am intalnit de-a lungul vietii.

Dar cine sunt? De fapt ceea ce sunt? Nu stiu sigur, dar nu mai sunt cel care m-am nascut. Eu m-am nascut in miezul zonei Gri.

Eram tanar si curios. Dupa o copilarie unica, plina de prieteni adunati din cartilein care ma refugiam de multe ori, am ajuns un tanar singuratic si straniu.

Nu paream sa impartasesc aceleasi pasiuni ca si ceilalti colegi ai mei. Pentru mine, placerea venea din lectura unei carti de calitate, dintr-o melodie mai deosebita. Trebuie sa spun ca in decursul timpului am inteles ca din

vremea adolescentei am avut o problema in ceea ce priveste perceptia realitatii. Mecanism de aparare ar spune unui experti, dar in realitate cine stie ce s-a intamplat exact cu chimia si functionarea neuronilor mei.

Inteligenta mea peste medie si acea stranietate mi-au modelat seturile de valori intr-o forma noua si necunoscuta omenirii. Imaginatia mea fantastica incepe modelarea unei lumi, o lume noua, mai buna. O lume utopica.

Devenisem arogant si discriminant. Credeam, si pe buna dreptate uneori, ca sunt mai bun decat ceilalti, ca felul de a vedea lumea era cel mai clar. Planul meu parea cel menit sa ajute la infaptuirea acestei lumi noi la care visam.

Dar am inceput sa vad diferit lucrurile. Daca planul meu reusea (o selectie naturala accelerata si catalizata de mine) as fi fost erou? Aducand un reviriment rasei umane aflate in decadere si totodata o inflorire a civilizatiei noastre, fara constrangeri materiale banale, doar dezvoltarea spiritului si cunoasterii. Erou? Sau ucigas in masa? Daca cei ce ar fi ramas m-ar fi detestat, daca nu mi-ar fi inteles motivul?

intentiile mele erau complet onorabile si plecau dintr-un adanc interes pentru binele general, avand in vedere o imagine de asamblu.

Dar as fi pasit sper Bine? Sau as fi devenit Rau?

Din cauza a ceea ce eram, a felului meu de a fi nu puteam sa fiu undeva intre, caci nu exista un echilibru perfect. Era Alb sau Negru. Lumina sau Intuneric. Ajunsesem prea departe ca sa accept zona de mijloc, dar dilema persista. As fi devenit Bun sau Rau? Incertitudinea, dar si hotararea de a imi folosi imensele abilitati nu dadeau liniste.

Un sunt puternic, ca o explozie, zgudui toata incinta. Oamenii alergau panica pe coridoare cautand sursa si incercand sa ajute. Pasi grabiti se indreptau spre camera centrala.

Tehnicienii si inginerii stateau si priveau tacuti din pragul usii la Sala Calculatoarelor. Nu mai era nimic de facut.

In aceeasi seara, liderii G10, ai caror tari finantasera si participasera la creearea celui mai puternic super-calculator cuantic din lume, erau informati ca experimantul de modelare virtuala a situatiilor viitoare se finalizase. Inainte de a se autodistruge, calculatorul dotat cu metode de a imita gandirea umana pentru simulari lansase un singur mesaj:

"Pacea mondiala? O iluzie!"





*      *        *

        Darul creatiei...                      

                       

                                                Motto:<<Si a zis Dumnezeu:

                                                “Sa fie lumina!” Si a fost lumina>>

                                                                        Facerea 1:1

           

Asemeni talazurilor furiei lui Neptun, Timpul se agita…Din adancuri rasun-un glas de inceput de vreme: “La inceput a fost cuvantul…”

Valurile se inalta mai speriate: “Ce-a fost asta? Sunt Cuvintele… nimeni in afara de-al nostru Creator…”

Timpul se opreste … Asemeni unei antice picture, a unui makemono Istoria se deruleaza , apoi se destrama incet… Atunci devine azi si ieri devine maine…

*

Somnul, franturi de nefiinta… Timpul devine fapt… Ideea de materializeaza…

O adiere rece il face sa tresara , cartea cade… Un ghimpe de gheata i se infige-n inima. Ochiul se deschide speriat. Lumina calda a diminetii patrunde-ncet pe fereastra intredeschisa.

Mana se-ntinde dupa cartea cazuta; o pagina e indoita. Un Demiurg ii da unui erou putere din puterea sa. Altarul fumega incet…Un vant de nicaieri aduce norii negri de furtuna…Fulgerul anunta minunea…Un ultim gand inainte de trecerea Fluviului Negru, Styx-ul…Otrava ii macina energia vitala…

“Zeu preaputernic, da-mi puterea sa aduc…dreptatea celor fara de vina!”

Zeul i-a ascultat ruga…Ii dadea puterea dreptatii absolute…Adevarul avea sa iasa la lumina din umbra minciunii…

*

Furtuna pare a vrea sa spele pacatele orasului…Fulgerul incearca sa aprinda antice altare…Ploaia cade valuri-valuri.

Doar o umbra strabate caile prea-cunoscute,

O intrebare ii capteaza toata atentia:“Ce-i va fi suparat asa de tare?”; se gandea la mitologia nordica conform careia atunci cand este furtuna au loc lupte intre zei.

Oboseala unei zile de munca il facu sa nu se mai gandeasca la bataliile ceresti…Grabi pasul spre a ajunge mai repede acasa.

Caldura apartamentului ii intra incet-incet in corp…o simte in fiecare fibra musculara…in fiecare nerv…in fiecare celula…Se apropie de biroul unde cartle il asteapta.

                                    *

Cetele Angelice se agita…Cineva dintre oamenii asupra carora vegheaza atinsese ceea ce nu putea fi atins...

Timpul se destrama in continuare …

Doar Creatorul stia ce era de facut…

                                    *

Eroul pleaca la lupta cu un singur gand in minte…Dreptatea celor fara de vina…Avea certitudinea ca va muri la sfarsitul acestei incercari. Zeul ii ascultase ruga…

Norii grosi si negri apasau lumea. Curand avea sa ploua.

“Fiule sa tii minte cand ploua plang stelele, pentru cineva de-al lor sau de-al nostru” ii spunea mereu mama sa pe cand era copil. Gandul ii zbura spre familie, spre prieteni, spre toti a caror razbunare o cauta…

“Acum vor plange stelele din nou, mama! Pentru cei morti si pentru cei ce vor muri! Vor plange stelele…”

                                    *

Noaptea invaluie orasul…Stelele incep sa se intrevada printre norii grosi…

Intunericul invaluie omul de la fereastra. Lampa se aprinde dezvaluind lumii omul. Povestea prinde viata. Hartiile sunt acoperite de scrisul marunt al omului. A  doua zi dimineata le va da unui tipograf si spre amiaza se va intalni cu criticii.

Invatatorii se bucura de prezenta omului. Le aduce elevilor carti care dupa cum ii arata ochii sta pana in noapte tarziu sa le scrie. In fiecare zi din ultimii zece ani le-a adus tuturor generatiilor de copii povesti.

Ochii sai se umplu de bucurie cand ii vede pe copiii care se bucura atat de mult de povestile sale.

Nimeni nu stie cine e.

Infatisarea-i modesta ii face pe invatatori sa vrea sa-l ajute. Supararea-i este far de margini cand vor sa il ajute.

“Asta-i plata mea…”si arata spre copiii care citesc cu bucurie noua poveste.

Au urmat sute de alte povesti…

                                    *

Ploaia curge valuri…

“Plang stelele!” surade eroul…

Rana din umar il doare…Sangele-i curge siroi…

“Plang stelele, mama! Plang pentru cei fara de vina!” lacrimi ii inunda ochii…Rand pe rand si-i aduce aminte pe cei ce nu mai sunt…

“Zeu preaputernic, fie ca numele tau sa fie in veci legat de adevarul iesit la lumina! Am infaptuit Dreptatea celor fara de vina! Slava tie, aparator al celor nedreptatiti!”

Ochiul nu mai vede…Gandul se intuneca…Eroul porneste spre cei ce il asteapta…

Dreptatea celor fara de vina…

                                    *

Nici azi omul cu povesti nu a venit…Sunt trei zile de cand nu a venit…

Un barbat in varsta intra in curtea scolii. Aducea ultimele povesti…

Batranul scriitor murise…

Cu timpul l-au uitat cu totii…dar povestile au ramas in inimile copiilor.

Mai tarziu peste ani i-au multumit “omului cel bland”.Povestile i-au ajutat sa viseze, i-au facut sa creada in bunatate, in dreptate, in iubire…Ceea ce nu primise batranul de la lume…

Dreptatea celor fara de vina…

                                    *

Demiurgul Se arata Cetelor Angelice zambind bland:

“Acesta e darul Meu cel mai de pret catre oameni…

Le-am dat puterea de a visa…de a crea…

Ce-i cuvantul decat idee vie?

Totul a pornit de la o Idee...

Fiecare om are puterea de a crea, de a ajuta, de a face bine…

Doar ca nu vor sa o vada…

Gandul este darul Meu catre cei ce vad adevarul de dincolo de minciuna…”

                                    *

“La inceput a fost Cuvantul!”

 *          *          *

                                      Epicentru

A pornit ca o adiere, ca o soapta in noaptea fara luna. Asemeni unui parjol soapta a crescut in intensitate maturand orice statea in calea sa.

Panica se pravali asupra sa ca o avalansa, il cuprinse, nu mai putea respire. Mai avusese asemenea vise, de cele mai multe ori se manifesta ca un sentiment nebun de intuitie. Il ajutasera mult de-a lungul timpului: ca si cum o voce il indemna de la spate. Stia cand, cum si unde sa fie, la facultate simtise de fiecare data ce trebuia sa invete, stia ce actiuni sa cumpere, ce sa vanda… Stiuse sa se fereasca la timp de pericole, facea un pas in plus  sau in minus evitand un turture ce cadea de pe un acoperis.

Dar de data asta era altceva, atat de clar si de précis incat puterea viziunii ii depasea imaginatia. Intunericul privea fix pe geam trecandu-i din privire pana in suflet, facandu-i atat de clar acel moment din spatiu-timp.

Soarele rasarea undeva in fata, iar din pozitia s ail vedea ridicandu-se semet din spatele unor munti indepartati. Era atat de obosit, iar muntele era atat de departe… Decizia o luase deja, stiind ca era cea mai buna alegere pentru el si pentru ceilalti. Putea bineinteles sa traga semnalul de alarma si sa fuga, dar era mult prea obosit de alergat. Toata viata jonglase cu moartea, intuitia aceea nebuna parea un cadou sadic care ii prelungi viata pana in punctul acesta. Se plictisise deja de toata sarada aceea de 40 de ani, de tot dansul acela ritualic.

Lumina patrunse cu furie in compartiment trezind majoritatea partenerilor de calatorie. Muntele se apropia din ce in ce mai repede, punctul din continuumul spatiu-timp se apropia veriginos; venise timpul ca el sa actioneze.

Locomotiva se misca cu o viteza ametitoare, curba pe care o vazuse era la mai putin de un minut departare. Se ridica incet, un zambet cuprinzandu-i chipul. Se amplasa pe coridor intr-o pozitie relaxata si demna; o lacrima i se scurse din ochiul stang cand vazu soarele in fata sa stiind ca era ultima oara cand il vedea. Inima ii era plina de o liniste nefireasca, cu toate ca stia ce urma sa se intample. Curba era aproape, un surub vibra puternic si ceda presiunii dand drumul ca unei catapulte sinei ce se inalta prin podeaua coridorului.

Cu priviri inghetate ceilalti din compartiment il priveau, dar nu stiau ca el ii salvase. Alese calea care nu a pecetluit mai multe vieti in afara…

Imbratisa bucata de metal ce ravnea de atat de mult timp la un strop din viata celor ce o smulsera din inima muntelui, din imbratisarea paterna a acestuia.

Inima se mai zbatu de cateva ori, dar tacu cand metalul sfasie tesutul viu.

Soarele privea impasibil…

*           *           *

                Pierderea unui vis

          Pasii ritmici si sunetul bocancilor grei pe podea il anunta ca gardienii se apropie de celula…Inseamna ca a venit vremea…Lacrimile ii curg fierbinti pe obrajii obositi. Ochii ii sunt inrositi de la plans…Lacrimi…doar atat a mai ramas.

          Lungul coridor cenusiu…Coridorul la capatul caruia se afla izbavirea…Nici unul din gardieni nu se grabea…Voiau sa-i prelungeasca suferinta? Sau poate aveau dubii ? Daca se razgandeau?

          Deodata il cuprinse panica…Daca se intorceau? Daca nu era decat o gluma? Nu se putea intoarce.

<<Nu ma intorc! Nu se poate sa ma intorc!>>

          Daca visa? Avusese si inainte astfel de vise… Despre acest unic moment de maxima intensitate…acel punct in continuumul Spatiu-Timp.

ERA REAL…era sigur de acest lucru. Era momentul.

Camerele de supraveghere erau reci si distante ca intotdeauna. Se opri o clipa. Isi aranja camasa, voia sa para cat mai demn, doar era CLIPA…

                   *        *        *

Aleile parcului erau acoperite cu zapada… Un peisaj dezolant…Tot ce vedea si simtea era: Singuratate si Frig…o sintagma ce se potrivea perfect si intregii sale vieti.

Intra din nou in Biserica, se ruga ca de fiecare data…Oare de ce lasa Dumnezeu sa se intample asa ceva? De ce tocmai lui? Se spovedise de nenumarate ori, dar nu era impacat deloc…

                  

                   *        *        *

-Crezi ca nu stiu?

-Ce vrei sa spui?

-Stii prea bine….De ce ma urasti?

-Nu stiu ce vrei sa spui.

-Accepta-ma asa cum sunt…

-Lasa-ma!

-Nu e asa usor cum crezi. Va trebui sa ma accepti fie de vrei fie ca nu vrei…

-Te urasc…te urasc…

         

                   *        *        *

-Tu nu stii ce e ura…Esti doar frustrat…Eu pot face tot ce nu poti tu face. Ai vrea sa fii ca mine.

-Esti nebun…Nici nu as vrea sa fiu ca tine.

-Recunoaste ca vrei sa fii ca mine. De ce nu recunosti?

-De cand ne stim tu ai crezut ca suntem intr-o competitie…Esti nebun..Ti-am mai zis…

-Poate ca sunt nebun…poate ca tu esti nebun…

                   *        *        *

-De ce m-ai urmarit?Ti-am spus ca nu poti veni la mine la scoala.

-Dar…am crezut ca…

-Nu ai crezut nimic…Sunt in ultimul an de liceu…Pot sa am probleme…De ce nu intelegi ca nu mai poti veni aici cand vrei…Stii ce s-a intamplat acum 2 ani, nu?

-Poate ai dreptate…Dar imi place sentimentul…

-Nu e sentiment…E doar adrenalina…

-Iar incepi Daniel?

-E dovedit stiintific…

-Dar Ana? De ce te balbai mereu cand iti vorbeste?

-Nu e treaba ta Cris.

-Iti place de ea din clasa a doua…Cum numesti asta?

-E un simplu efect neuro-chimic…

-Stii ca si mine ca o iubesti…

-Poate simt ceva pentru ea…dar asta nu e treaba to.

                   *        *        *

-Te urasc…Cris ma auzi? Nu vreau sa te mai vad…

-Dan…Dan…Tu nu urasti…incepi sa devii frustrat…

-Te urasc!

-Nu poti…

Lacrimi incep sa curga pe fata tanarului. Cris o invitase pe Ana in oras. Stia cat de mult ii place Ana. Ce ranjet sadic avea Cris pe chip… Bietul Dani…Urma sa stea acasa in timp ce Cris era in oras cu fata de care el, Dani era indragostit de 10 ani.

-Te urasc…ingaima Dani…

-Esti frustrat pentru ca eu fac ceea ce tu nu poti…Tot timpul vei fi slab…nu o sa ma infrangi nicand…

-Te urasc…te urasc…

Bietul baiat isi ia capul in maini…Plange…

-De ce faci asta? Credeam ca suntem prieteni…

-Cei mai buni prieteni…Uiti…In razboi si in dragoste nu exista reguli…Chiar tu mi-ai spus asta.

                   *        *        *

Urme de sange pe maini…Camasa rupta…plina de sange…

Se apropie de oglinda..zgarieturi pe obrazul stang…ce s-a intamplat?

Se spala repede pe maini…pe fata arunca hainele….

Nu-si aminteste decat ca dupa cearta cu Cris a venit acasa si s-a culcat…Dar cumde a ajuns in halul asta? Ce a facut toata noaptea?

S-a intalnit cu Cris mai tarziu in aceeasi zi…il iertase…Cris avea pe chip un suras plin de satisfatie:rautate, sadism, ironie, mister. Nu au discutat despre ce s-a intamplat…au decis sa inchida subiectul.

Dar ce se intamplase cu Dani in acea noapte?

Dani dormea si nu se odihnea…de cateva luni…nu mai visa…se trezea obosit…

De ce? Raspunsul il putea afla de la un medic…Toate analizele erau in regula…toate testele erau in parametrii normali…

Ce se intampla? A inceput sa cerceteze…tulburari de somn…

Somnambul…era cea mai plauzibila…dar in nici un caz nu era somnambul…

Cele trei zgarieturi de pe obraz nu s-au vindecat complet…au ramas cicatrice…

                   *        *        *

S-a resemnat si o renuntat la cautare. In tot acest timp Ana disparuse de acasa… Nu i s-a dat de urma…

Trecusera 6 luni de la disparitia Anei…Acum terminase liceul…Plecase la facultate…cu Cris se vedea destul de rar de la incidentul cu Ana…Erau afectati de disparitia ei.

Noptile erau mai linistitoare…se putea odihni intr-un final….dar au inceput cosmaruri…Vise stranii…Lupte cu un chip nevazut…El invingea…Avea mainile scaldate in sange…

Apoi a inceput sa nu se odihneasca…iar…

Se trezea din nou dimineata cu rani si urme de sange…

Noptile cand dormea avea cosmaruri…

                  

                   *        *        *

Apoi a inceput sa se ingrijoreze cand a fost interogat de politie in legatura cu diparitia Anei…Ii gasisera corpul…Se gasisera sub trei din unghiile ei urme biologice,dar care erau prea degradate pt a se obtine vreo urma de ADN.

Cris l-a cautat la telefon si i-a spus ca vrea sa se intalneasca. Parea ingrijorat. Abia atunci a observat Dani cele trei zgarieturi de pe obrazul sau stang erau identice cu ale lui Cris. Fostul sau prieten ii cerea sa-l acopere…el fusese ultima persoana cu care s-a intalnit Ana inainte sa dispara.

Apoi a fost interogat din nou de politie. Acum in legatura si cu alte disparitii. Bietul isi pierduse toata puterea… Zilnic era chemat pentru intrebari.

Deveneau pe zi ce trece mai duri…Incepuse sa-i fie teama…Nu era vinovat…dar se purtau ca si cum ar fi fost…

                   *        *        *

A fost arestat. Au urmat lungi interogatorii. Cosmarurile il impiedicau sa se odihneasca. Vedea aceleasi lupte…cand realiza ca erau de fapt crime…

-Ce cauti aici?

-Sunt cel mai bun prieten al tau…trebuia sa vin…

-Cris…din cauza ta sunt aici…

-Ha-ha-ha…te auzi ce spui?

Acest hohot de ras ii face lui Dani sangele sa inghete in vene….un fior rece ii strabate tot corpul…Acel ras era atat de demonic…

-Te temi de mine?

-Cum ai intrat in celula mea?

-Nu a trebuit sa intru…am fost tot timpul aici…

-Cum adica? Ce vrei sa spui?

-Nu te preface…nu te preface ca nu intelegi…

-Cum…?

-Nu te mai minti singur… stim amandoi ca in adancul tau stii adevarul…Gandeste-te bine…Cand veneam la tine la liceu…De ce nu ma observa nimeni? De ce te ancheteaza pe tine in legatura cu disparitia Anei? Eu am fost cu ea ultima data cand a fost vazuta…Dar de ce nu ma intreaba pe mine nimic?

-Stai ! Nu inteleg… N-are nici un sens… De ce nu te intreaba pe tine nimic?

-Tot nu vrei sa admiti…Gandeste-te bine…

-De ce? Doar daca…restul vorbele se pierdura in neant…Dani isi pierdu constiinta…

-HA-ha-ha….

Cand si-a revenit..Cris nu mai era, dar deodata se facuse lumina…Cris nu putea fi anchetat deoarece Cris NU EXISTA…

                   *        *        *

In acel moment i s-a luat un val de pe minte…isi amintea totul…somnul obosit cum cautase raspunsuri…raspunsul era acolo…dar nu-l vazuse…suferea de o dedublare a personalitatii…Dani si Cris…

Acum nu se mai gandea la ce provocase aparitia lui Cris…se gandea la cum sa se protejeze de acesta…

-Deci ti-ai dat seama…in sfarsit…IN SFARSIT…si izbucni intr-un hohot de ras…

-Lasa-ma-n pace!

-Dar nu pot…Suntem legati unul de celalalt…destinele nostru este sa fim impreuna…

-Tu nu existi !

-Atunci de ce tipi in noapte?

-De ce faci toate astea?

-De ce? Auzi la el intrebare… DE CE? Tot nu intelegi…degeaba ma chinui…Cand ne-am cunoscut noi? Erai un biet copil amarat…in clasele primare toata lumea isi batea joc de tine…

-I-am iertat…Nu o faceau intentionat…Si la urma urmei din clasa a sasea m-au lasat in pace, si deodata tacu.

-Incepe sa inteleaga, se adresa Cris unui spirit ce veghea celula…IN SFARSIT…

-Noi ne-am cunoscut in vacanta de vara de la sfarsitul clasei a cincea…, isi continua Dani rationamentul…

-Tu m-ai creat…aveai nevoie de mine…sa te apar…M-am nascut din furia ta, din ura, din frustrarea ta… Eu sunt tot ce e mai rau in tine…

-Nu avem nimic in comun…nu poti fi eu…nu poti fi…eu…,si glasul I se stinge usor…

-Da ai dreptate…eu sunt Cris…

                   *        *        *

Mainile se strang tot mai tare in jurul gatului…Nu vrea ca ranjetul asta sa fie ultimul lucru pe care il vede…vrea sa spuna ceva…sa il roage…sa il implore, dar cuvintele nu vor sa iasa.

Nu vrea sa moara..se zbate…intinde mainile..e prea puternic…Trebuie sa scape…Isi aduna toata puterea si il loveste…unghiile ii intra in carnea moale a obrazului…Lesina…

Cand se trezi el parea ca asteapta…Se sperie cand vazu cutitul…    Ii vazu ranjetul…sangele ii curgea din rana de pe obraz…Incerca sa vorbeasca , cuvintele ieseau inabusit…calusul impiedica sunetele sa iasa….

Incepu sa rada…un ras atat de diabolic…si intelese ca nu va mai trai…macar l-a ranit…

-M-ai lovit…scapai mai usor dar asa m-ai enervat…Si o sa suferi…Asa cum am suferit si eu ani la randul din cauza ta…

Apropie incet cutitul…il apasa pe pielea moale…sangele incepu sa curga incet-incet…durerea incepu sa-i curga prin fibrele nervoase…si crestea in intensitate…din ce in ce mai puternica…si nu se oprea…

“Iarta-ma Dani”…mai reusi sa gandeasca Ana inanite sa cada in somnul fara vise al recii morti…

                   *        *        *

Setea era mistuitoare…avea nevoie de sange…

In noaptea rece cauta o noua victima…trebuia sa ucida sa simta sange…sa guste…trecuse prea mult…

Statea in vantul rece, pandind precum un lup…

Are un efect ciudat asupra sa sangele, crima…tinde sa il relaxeze....ii intra ca un drog in strafundurile fiintei si de acolo pleaca explozia...din sinapsa in sinapsa trece prin toti nervii...un flux ciudat de energie...

                   *        *        *

Au fost crime…prea multe crime…

Sufletul lui Dani se ascunde speriat sub umbra malefica a lui Cris…plange…e speriat…a ucis…si cat o iubea pe Ana…

Cris rade…acum a preluat controlul complet…urmeaza procesul…Dani urmareste din coltul sau reprezentatia teatrala a lui Cris. Se puteau intampla doua lucruri: era achitat si crimele ar fi continuat sau era condamnat la moarte…

Acolo in strafundurile fiintei sale Dani cauta…gasi toate amintirile…toate crimele…le revazu de zeci de ori…inainta mai adanc…simti caldura mamei. Merse mai adanc de primele luni de viata…si atunci simti langa el o constiinta noua…mai era cineva acolo…nu era mama…

-Am inteles! AM INTELES! Aproape chicoti Dani, dar tacu repede de teama sa nu-l auda Cris…

Intelese…Cris murise…inainte de nastere, dar constiinta lui s-a conservat undeva in creierul lui Dani…asteptand sa se razbune…il credea pe Dani vinovat de moartea sa...Dani se nascuse…traise. Dani trebuia sa sufere…pana cand el, Cris va prelua controlul…

                   *        *        *

Cris nu voia decat sa scape…asa ca a devenit neglijent…era mai oboist asa ca Dani avea mai multa libertate. Incepuse sa-l influeteze pe Cris…L-a facut sa ceara o expertiza psihiatrica…

Dar cand Cris a devenit latent din cauza oboselii…Dani a marturisit toate crimele…Psihiatrul i-a ascultat marturisirea…totul era povestit la persoana a treia…la un moment dat Dani o izbucnit in lacrimi…

Dani se chinuia sa-l pastreze pe Cris in starea in care era…sa-l pastreze latent…sa nu se trezeasca. Cuvintele lui Dani erau auzite de doctor:

-Cris stai linistit, am totul sub control… Il conving ca nu tu ai fost…O sa scapi…

Se lasa tacere pret de cateva clipe:

-Dani, ce iti poti povesti despre Cris?

-De unde stiti de el?

-Te-am auzit…Il minti?De ce?

-Cris e…cum sa spun… are controlul…e prea puternic…trebuie oprit…trebuie sa creada ca scapa…

                   *        *        *

Pasii ritmici si sunetul bocancilor grei pe podea il anunta ca gardienii se apropie de celula…Inseamna ca a venit vremea…Lacrimile ii curg fierbinti pe obrajii obositi. Ochii ii sunt inrositi de la plans…Lacrimi…doar atat a mai ramas.

          Lungul coridor cenusiu…Coridorul la capatul caruia se afla izbavirea…Nici unul din gardieni nu se grabea…Voiau sa-i prelungeasca suferinta? Sau poate aveau dubii ? Daca se razgandeau?

Incaperea alba ii arata ca au ajuns unde trebuia…Doctorul privea cu mila din camera de observatie…Dani ingana un “multumesc”…

-Cris! soapta il facu sa mormaie pe Cris…Cris trezeste-te! Esti liber!

Cris privi in camera observa ca era legat pe masa…

-Ce se intampla? CE ai facut nenorocitule?

-Iti primesti pedeapsa…am obtinut condamnarea la moarte…SUNT LIBER!

Dani se retrase in cel mai adanc colt al constiintei sale…

          -NUUUU…zbiera Cris in timp ce acul ii intepa vena…substanta ii patrunse in organism…

                             *        *        *

Incet-incet pasea pe campia verde…in departare vede o silueta…

          -Ai venit?

          -A fost greu, dar pana la urma am ajuns…

          -Te-am asteptat…

          -Vei putea sa ma ierti? Pentru tot ce ti-am facut…

          -Te-am iertat…nu a fost vina ta…

          Se apropie de el si ii mangaie obrazul stang…:

          -Vad ca s-a vindecat rana…

-Nu am fost niciodata ranit…

Ana il saruta usor…ii sterge lacrimile…si pornesc impreuna spre zare…

*           *         *

                                    Zar’Ta Cronica pierduta

Lumina difuza imprastiata asupra pădurii de cele doua luni dezvăluie privirii străvechi ruine.

„Nu mai am mult” se indemna tanarul. Spinii il agata, il zgarie, lianele il prind de picioare…

Trebuie sa alerge…

„Ruinele mă vor salva…”

Muşchii i se împotriveau…trebuie sa alerge…usturimea rănilor este din ce in ce mai mare.

„Ah, Spinul Demonului…”. Înţelegea ce se întâmpla. Otrava ii paraliza muşchii încetul cu încetul…Mai avea cel mult un timp pana când nu se va mai putea misca.

Pe Zar’Ta timpul nopţii era impartit in 14 timpi in funcţie de mişcarea celor 14 constelaţii majore.

Intepaturile de pe şira spinării l-au condus la ca era otrava plantei Spinul Demonului.

*          *          *

-Daca va fi sa-mi fiti ucenici…

Trupul uscat al bătrânului este zguduit de o tuse convulsiva.

-Daca va fi sa-mi fiţi ucenici…, si-si înmoaie buzele intr-ul urcior cu apa, … va trebui sa-mi aduceţi fiecare zece plante.

In fiecare an bătrânul Tay’Tlon, vraciul satului ii supunea pe cei care doreau sa ii fie ucenici sau care doreau sa meargă la Academia Regala unui test extrem.

Plantele erau scrise pe un papirus sigilat. Erau înmânate fiecăruia dintre candidaţi in parte undeva intr-o poiana din adâncul pădurii unde vraciul isi avea coliba.

Din poiana plecau fiecare in căutarea plantelor scrise pe bucata de pergament. Multe plante erau comune, dar una sau doua erau rare si greu de cules. Din aceste plante vraciul prepara fiecăruia cate o substanta (otrava, elixir…) pe care o oferea impreuna cu secretul prepararii.

Acum rangul de ester ii oferea posibilitatea de a urma cursurile Academiei Regale sau putea alege sa devina ucenic al vraciului.

A ales calea mai grea.

*          *          *

Un glas interior ii striga „Ruinele, ruinele… Spre ruine e salvarea…”

Mintea ii zbura aiurea, ii veneau in minte tot felul de imagini…

*          *          *

„Spinul Demonului… ce l-a apucat pe vraci sa-mi dea tocmai mie planta aceasta. E pe cat de rara pa cat de periculoasa…”

Drumul il purta inspre miazănoapte unde se gasea de obicei aceasta planta.

„Asta e. Trebuie sa infrunti pericolul altfel o sa fii vraci cand o sa-ti vezi ceafa…”

Încurajându-se astfel a continuat drumul.

*          *          *

„Ah…Halucinaţiile…” scrâşni din dinţi Theron. Otrava il aducea intr-o stare de semi-constienta care ii bloca caile neuronale.

Fara sa-si dea seama cazu…inima ii batea mai rar…tot mai rar…creierul urma sa ii fie din ce in ce mai putin oxigenat…va visa cu ochii deschisi…va dormi un somn lung…spre eternitate…

*          *          *

Ziua cand a revenit in sat ca ucenic al vraciului a fost cea mai fericita din viata lui.

Avea treisprezece ani cand a devenit ucenic…a invatat de la vraci puterea plantelor, modul de combinare al acestora… otravuri… medicamente… droguri… elxiruri…

A invatat jungla…vremea…cerul…ploaia…timpul…

Incet-incet devenea parte a naturii…

*          *          *

„Supremum....ter...a...nas....”  isi amintea de substanta primita ca ucenic. Toata lumea stia ca era o otrava obtinuta din Spinul Demonului...

„Sa nu uiti....Supremum Teranas nu este doar o otrava...este otrava suprema....”

*          *          *

„Spinul Demonului..., zambi in sine. Doar doua plante erau mai otravitoare....Rasuflarea Mortii si Floarea Vantului de Miazanoapte....

*          *          *

„Supremum nu ucide direct...te paralizeaza..incet...iti distruge trupul...si mintea...din pragul nebuniei...spre a crede lucruri ce nu sunt adevarate...iar la urma te linisteti si adormi...”

*          *          *

„Si nu te mai trezesti”....rasuna un ultim ecou al acelei lectii...„Daca as fi putut Tay-Tlon...daca as fi putut sa te salvez...”

Mintea ii era impartita intre trecut si prezent...fara nici un viitor. Semi-constient...Intre vis si veghe...

Un ultim gand...

Si adormi.

*          *          *

Sunte stridente aproape ii perforeaza timpanul...se napustea spre nervii lui amortiti....„Pasarea Raiului....ahhh...”acest efort i-a intins nervii la maximum facandu-l sa resimta o durere puternica in frunte. Pleoapele ii atarnau de plumb....incerca sa deschida ochii...lumina puternica ii raneste ochii...muschii erau amortiti...

Dar macar era viu.

„Cumde? Spinul...”

Durerea nu ii dadea voie sa gandeasca limpede. Muschii ii simtea a fi in flacari. Ochii ,obsnuiti acum cu lumina, observa dintr-un reflex al antrnamentele lui Tay-Tlon o planta ... Lacrima Junglei....

Mana crispata de durere se intinde dupa frunzulita aceea... totul depindea de acea frunzulita.

„Lacrima Junglei combate orice durere, orice otrava...una dintre cele mai rare plante...nu am mai vazut una de doua decenii si mai bine” cuvintele batranului vraci isi croiau drum prin mintea inca intetosata.

„Pe cand zeii umblau pe pamant...cu mult inaintea muntelui....” asa incepea povestea acestei plante...

*          *          *

Un clipocit ii dezvalui existenta in apropiere a unui izvor. In timo ce se racorea mintea ii era chinuita de doua lucruri: „De ce mai era inca in viata?” si faptul ca trebuia sa ajunga la ruine...

De ce nu murise? Cu cutitul intr-o mana si cu un toiag in cealalta porni pe drumul ce care venise. Cu grija secera o bucata de planta cu cativa aspini si cu doua flori.

In lumina puternica cerceta planta..si izbucni intr-un hohot de ras nebun...„Cum am putut fi atat de neatent...Batrane vraci acum mi-ai fi dat o palma dupa ceafa....” Floarea Spinului semana cu un trndafir in timp ce aceasca aducea cu un crin            . Planta aceasta era sora Spinului numai ca efectul ii inceta in 20 de ore.

*          *          *

Inserarea se lasase zari printre copaci vechile ruine. Se indrepta spre portile fortaretei. Aceeasi emotia pe care o simtise prima data cand vazu ruinele il incerca din nou...

*          *          *

„Da spre miazanoapte atunci...sa gasesc Spinul Demonului dupa aceea caut celelalte plante de pe lista. Impaturi lista vraciului si o puse in sacul de drum.

Drumul prin jungla avea sa fie lung si plin de pericole. Dupa un drum spre miazonoapte pana Valea Cetii...valea dntre Munte si mlastinile de la apus.

Un curs de apa, palmierii de menta in apropiere iar mirosul de cadavre ia spus ca era aproape de gasirea plantei. Dupa trunchiurile palmierilor isi dadu seama in ce directie se afla cursul de apa.

Daca era vreun vrej ascuns...o simpla intepatura si seva i-ar fi intrat in sange...si ar fi fost unul dintre cadavre...Trebuia sa fie atent.

*          *          *

Focul trimitea reflexe aurii asupra portilor...Gandul il purta spre satul sau din care nu mai ramasese decat o umbra..mama...bunicul...Tay batrane...si tu Lea...

Lacrimile curgeau rauri...

Somnul ii aducea pe cei dragi inapoi...mama...ce s-ar fi facut fara dragostea ei...bunicul..izvor nesecat de povesti...Tay-Tlon...tatal pe care nu l-a avut...Lea...ochii ce faceau stelele sa tremure...surasul ce facea florile sa infloreasca....

Un foc launtric il macina...il mistuie...tristetea se transforma in ceva...ceva ce nu a cunoscut niciodata... sangele incepu sa-i clocoteasca in vene...

*          *          *

„Ah Baroane...Dupa atata timp ne intalnim...”

„Cine esti? Ce cauti aici? Ce vrei de la mine? Garzi, garzi ! ”

„Nu mai striga...nu vine nimeni...”

„Cine esti?” ...panica incepuse sa se simta in glasul Baronului.

„O amintire....o umbra....o umbra a trecutului...si a viitorului...”

Baronul Rutherford incerca sa apuce arma pe care o purta la brau. Abia indreptase mana spre curea cand a fost trimis la pamant de o lovitura puternica in piept...Incepu sa tuseasca violent.

„Baronul Negru...ha-ha...”

„Ce-a fost asta?” gemu baronul abia putand sa respire.

„Ceea ce tu m-ai determinat sa fiu...”

„Cine esti?” strigatul Baronului se risipi in cladirea rece neprimind nici un raspuns.

*          *          *

„Iar cand m-am trezit, un singur...imi dadea putere...Sa-l gasesc pe cel vinovat de moartea celor dragi mie.”

Cuvintele tanarului il loveau in plin pe Baron.

„Vocea...” ingaima batranul.

„A venit vremea sa platesti pentru suferinta pe care atatia ani ai adus-o asupra oamenilor. Suferinta adusa mie.”

„Nu vei scapa nepedepsit !” urla Baronul. „Vei fi distrus.”

„Taci!” cuvantul paru sa devina material patrunzand prin trupul batranului. Sistemul nervos nu mai raspundea vointei sale...Prin fata ochilor i se desfasura o multitudine de imagini....o viziune in paralel a unor locuri minunate dupa care le vedea mistuite de foc si moarte...

„Ce...ce e asta?”

„Cosmarurile care m-au adus pe urmele tale...Nu te grabi...ai o eternitate sa vezi...sa-ti amintesti...Tot ce ai distrus...tot ce ai ucis...cate vise spulberate...cate iubiri neimplinite...cati oameni nevinovati...”

Imaginile infricosatoare continuau sa intre in mintea Baronului. Iadul ar fi parut un loc minuat pe langa ceea ce i se dezvaluia. Incepu sa inteleaga...omul din fata sa ii arata ceea ce se facuse din ordinul sau...executii in masa...orase distruse de bombardamente...sate exterminate in noapte...Toate acestea daca exista vreo problema ce statea in calea intereselor Baronului.

„Atatia ani...atatia oameni...”

In ochii batranului se citea frica, disperare...in timp ce se ghemuia intr-un colt al camerei incercand sa alunge viziunile, omul continua povestea...

*          *          *

Zorii se revarsa asupra junglei...sunetele junglei il trezesc pe Therson...

Cetatea avea sa-si dezvaluie secretel...

„Calatorii au venit aici pentru comert, spuneau ei, dar de fapt acolo sus era razboi...Jungla era refugiul perfect...Dar intr-o noapte au venit alti Calatori...Dar in aceeasi noapte au si disparut. Abia dupa trei decenii au venit din nou, doar ca era din alt neam decat cei ce venisera primii.Acum aveau un oras al lor langa capitala regala.”

Vraciu stia cate ceva despre primii veniti, dar varsta distorsionase amintirile. Therson a aflat cate ceva de la Tay-Tlon atunci cand i-a amintit de descoperirea ce o facuse in inma junglei.

„Nimanui nu trebuie sa ii spui de existenta acelui lor. Daca vreodata va fi nevoie acolo iti vei gasi adopost.”

*          *          *

Cetatea a fost acoperita de vegetatie...jungla acoperind ororile trecutului...

Se inserase cand termina de sapat ultimul mormant. Moartea lovise si aici la fel de necrutator ca in sat. Norii acopereau jungla, fulgerele incepura sa lumineze bezna in timp ce Therson rostea rugaciuni pentru linistea mortilor...cei din sat si cei din cetate...Dupa trei decenii aveau parte de liniste.

Ploaia incepu sa curga valuri parca incercand sa stearga toata pacatele ce se petrecusera in lume. In timp ce mortii isi gasisera linistea dupa trei decenii, Theson incerca sa gaseasca raspunsuri. Gandurile il macinau incetul cu incetul.

„Zar’Ta e neutra! Nu a fost razboi aici de mai bine de doua veacuri. De ce au atacat? Cate sate au mai distrus? Ce cautau?”

Intrebarile sfredeleau mintea tanarului, dar cu cate cauta raspunsurile cu atat i se pareau mai indepartate. Dorea ca cei vinovati sa fie trasi la raspundere. Simtea cum sentimentul acela nou punea din nou stapanire pe el...dorea razbunare...descoperise ce era URA. Cel mai puternic sentiment...atat de ispititor, dar si respingator in acelasi timp...

Spiritele celor ce murisera noaptea trecuta ii dadeau tarcoale, se apropiau incet de foc, cu pasi plutitori. S-au asezat rand pe rand in jurul focului...tacuti priveau focul...In ochii lor nu se vedea acea ura care ii macina lui sufletul...doar resemnare...

Cumde nu-i urau? De ce erau atat de tacuti?

*          *          *

Timpul trecea greu in fortareata, dar in fiecare zi era ceva de invatat despre cei ce construisera aceasta fortareata. Zilele le petrecea parte in jungla cautand plante parte cercetand cetatea. In decurs de cateva saptamani reusise sa invete destul despre Calatori: civilizatie, tehnologie...

Se ducea un razboi neincetat intre casele nobiliare. Cu totii cautau sa dobandeasca mai multa putere, teritorii comerciale, armate...De peste opt decade  purtau acest razboi absurd. Unii cadeau, altii se ridicau in locul lor.

In toata aceasta nebunie generala un om a avut curajul sa-i infrunte pe toti. Contele Dabir. Inpreuna cu oamenii sai a decis sa puna capat razboiului. Solutia aleasa era extrema , neintrezarind alta metoda.

Eliminarea tuturor liderilor de casa nobiliara. Planul aproape reusise, dar din cauza ca sufletul are o slabiciune pentru ispite Contele Dabir a fost tradat si asasinat. Grupuri-grupuri s-au refugiat in toate partile Galaxiei, dar au fost vanati pana la ultimul. Timp de doua decade i-au vanat, haituit, torturat si ucis.

*          *          *

In fiecare noapte spirtele il veneau la focul sau, fiecare aducand cate o amintire de dincolo de moarte...amintire a unor nedreptati...

Descoperise invataturile primilor Calatori, cei ce la randul lor invatasera de la Contele Dabir. Meditatie, lupta, chimie, fizica ... Invatase cum sa foloseasca tehnologia din fortareata. in cei sapte ani cat locuise in jungla devenise un adevarat razboinic.

*          *          *

Batranul Baron era chinuit in continuare de viziuni.

„Ce vrei sa spui? Crezi ca ma sperii cu asemenea povesti? Cine esti si ce vrei?”

Therson tacea si continua sa se uite pe fereastra la luna.

„ De ce taci? Vorbeste cu mine....”

„Ti-am spus tot ce era de spus.”

„Ai invatat cate ceva...,dar nu o sa te ajute...chiar daca ma omori...o sa fii vanat.”

„Aici te inseli.”

„Vei avea parte de o executie publica...dar mai inainte planeta ta va fi distrusa complet.”

„Daca voiam sa te ucid...o faceam public...dadeam un exemplu din tine...”

„Ai venit sa imi spui ca-mi esti dusman? Ca stii cateva trucuri ale Contelui Dabir?”

„Nu, nu ma dau mare...de fapt si tu stiai ceva trucuri?”

Chipul Baronului pali...incepu sa tremure mai tare...se intinse si ridica arma ce zacea pe podea...Therson zambea...

„Inca doua luni...daca mai aveai rabdare doua luni...ti-ar fi dezvaluit toate secretele...ai fi devenit maestrul al ordinului...”

„Taaci!”

„Da-i drumul! Impusca-ma!” cuvintele faceau aerul rece sa vibreze, il dezechilibrara pe batran...

Therson se intoarse cu spatele:

„Ai mai facut-o si alta data... Celelate Case Nobiliare cred ca deja au primit scrisorile...”

„Ce scrisori? Ce vrei sa spui?”

„Ai crezut ca nu a sa se afle? Cinci decade...cine ar fi crezut...Baronul Negru...”

„Esti nebun! Delirezi!”

„Oare? Toate acele crime...toate din ordinul tau...eu sunt cel nebun?”

„Ce scrisori? Stai pe loc! Nu ma face sa te impusc! Intoarce-te spre mine!”

„Credeai ca nu o sa se afle?” repeta delirant Therson.

„Intoarce-te am zis!”

„Contelui Dabir nu i-ai dat sansa sa-si priveasca cel mai bun prieten impuscandu-l. De ce m-as intoarce? Nu ma poti ucide cat sunt cu spatele?”

Pistolul Baronului cazu pe dalele reci...cinci decade...nimeni nu aflase ca el fusese...

Therson parasea camera pe holul lung pe care intrase. Auzi zgomot metalic...Baronul ridicase arma...O lacrima s-a scurs pe obrazu celui ce odata jurase razbunare...

*          *          *

Razbunarea...nu avea sens...incerca sa faca dreptate...toate ororile pe care le transmisese Baronului erau descrise detaliat in scrisorile trimise tuturor Caselor Nobile.

Avea sa se faca dreptate...sangele varsat nu avea sa mai strige in noapte dupa dreptate.

Impuscatura alerta intreaga Curte a Baronului Negru...

O umbra trecu tacuta prin poarta palatului asemeni unui adevarat razboinic al Contelui Dabir.